Percheziţii ale DGPMB pentru destructurarea unui grup specializat în furturi din centre comerciale

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4, au pus în aplicare 21 mandate de percheziţie domiciliară şi 26 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţul Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea mai multor furturi din incinta centrelor comerciale.Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că membrii grupului format din 9 bărbaţi, au sustras obiecte de vestimentaţie, parfumuri şi băuturi alcoolice din centre comerciale situate în Bucureşti, Brăila, Braşov şi Ploieşti, bunurile fiind vândute ulterior la diverşi cunoscuţi sub preţul de vânzare din magazin şi revândute de cei din urmă. Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor este de aproximativ 100.000 de lei.Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost conduse pentru audieri 25 de persoane la sediul Secţiei 15 Poliţie.Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut