Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală

Astăzi, 4 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață, 4 septembrie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziție, în Municipiul București și județul Ilfov.

Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut