PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR DE ȘANTAJ

La data de 10 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București și județele Ilfov și Călărași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj în formă continuată.

Din datele și probele administrate în cauză, de către polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie – martie 2024, doi bărbați, în vârstâ de 36, respectiv 40 de ani, ar fi exercitat amemințări cu acte de violență, asupra a doi bărbați cu scopul de a-i determina să îi remită primului diverse sume de bani, invocând o pretinsă pagubă pe care aceștia ar fi suferit-o.

În vederea administrării materialului probator, la data de 10 aprilie 2024, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care un pistol tip airsoft, 10 bile metalice și peste 1.500 de articole pirotehnice.

Cei doi bănuiți au fost depistați și conduși la audieri.

Față de bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.A


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut