Percheziţii ale poliţiştilor Capitalei pentru destructurarea unui grup infracțional

În ziua de miercuri, 15 ianuarie a.c., poliţiştii Capitalei – Secţiei 16, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au făcut două percheziţii în judeţul Constanţa şi într-un penitenciar, în vederea destructurării unui grup format din cinci persoane, care ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de înşelăciune prin telefon.Poliţiştii Capitalei au început documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor în luna octombrie 2013, când au fost sesizaţi de către un bărbat din Bucureşti cu privire la faptul că ar fi fost apelat telefonic de un bărbat ce s-a recomandat ca fiind fiul său şi care i-a adus la cunoştinţă că a fost implicat într-un accident rutier în Oradea, soldat cu victime, iar pentru rezolvarea situaţiei trebuie să achite părinţilor persoanei vătămate, suma de 6.000 de lei.În urma verificărilor efectuate în acest caz, judiciariştii Capitalei au reuşit identificarea suspecţilor constatând, totodată, faptul că, patru dintre aceştia, sunt deţinuţi într-un penitenciar din provincie.Continuând cercetările privind activitatea infracţională a grupului, poliţiştii bucureşteni au constatat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2013, suspecţii ar fi contactat telefonic alte patru părţi vătămate, iar sub diferite pretexte, le-au convins să depună prin transfer bancar diverse sume de bani sau să reîncarce cartele de telefonie mobilă.Pentru a intra în posesia sumelor de bani solicitate, părţile vătămate erau îndemnate să depună banii pe numele unuia dintre suspecţi care se afla în stare de libertate, acesta fiind în legătură permanentă cu un alt suspect aflat în penitenciar.Prin activitatea infracţională, suspecţii ar fi produs un prejudiciu în sarcina părţilor vătămate de peste 12.500 de lei.Cercetările sunt continuate de judiciariştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu patru dintre suspecţi arestaţi în altă cauză, iar un alt suspect în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Poliţia Capitalei vă recomandă să adoptaţi o conduită preventivă şi să verificaţi autenticitatea celor ce vă sunt comunicate în acest gen de situaţii.Astfel, în cazul în care sunteţi contactat de persoane ce se recomandă a fi cunoscuţi însă nu vă apelează de pe un număr ştiut de dumneavoastră, verificaţi veridicitatea informaţiilor prezentate prin apelarea acelei care s-a recomandat a fi.Totodată, nu comunicaţi telefonic informaţii personale sau confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute şi nici nu daţi curs invitaţiei de a plăti diferite sume de bani prin transferuri bancare sau de a cumpăra cartele preplătite.Dacă vă regăsiţi într-o astfel de situaţie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau prezentaţi-vă la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru comunicarea datelor şi a numărului de telefon care v-a apelat.I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut