Percheziții domiciliare într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, cămătărie și fals în înscrisuri sub semnătură privată

La data de 21 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, cămătărie și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Perchezițiile au fost efectuate în județele Maramureș (2), Prahova (4), Dâmbovița (5), precum și în municipiul București (2).

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 420.850 de euro, 78.345 de lire, 3.300 de dolari, 22.856 de lei, 279,21 de grame de bijuterii, două monede și 2 ceasuri.

De asemenea, au fost indisponibilizate 82 de autovehicule care ar fi fost lăsate drept garanție pentru achitarea împrumuturilor.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada 2020 – prezent, administratorul unor case de amanet ar fi oferit bani cu titlu de împrumut mai multor persoane, pretinzând dobânzi și garantarea cu imobile.

Ulterior, ar fi procedat la executarea silită a celor împrumutați.

În procesul de executare, ar fi fost utilizate mai multe documente falsificate, iar veniturile obținute nu ar fi fost evidențiate în contabilitate.

Precizăm că persoana cercetată pentru comiterea faptei se află deja sub o măsură preventivă, într-o cauză penală instrumentată de către D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, pentru comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat și trafic de droguri.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea administrării întregului probatoriu, precum și pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut