Percheziții efectuate la persoane cercetate pentru evaziune fiscală

 

 

În cadrul acțiunii JUPITER, la data de 23 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pun în aplicare 18 mandate de percheziții domiciliare, în județul Maramureș.

 

Activitățile sunt efectuate  în cadrul unor dosare de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005.

 

Acțiunea urmărește documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

 

Concomitent, pentru  impunerea respectării normelor legale și verificarea persoanelor suspecte sau monitorizate, se acționează pe raza municipiului Baia Mare, în sistem integrat, în cadrul unor activități în care sunt angrenați polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminaliști, precum și specialiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Grupei Canine.

 

În sprijinul polițiștilor, la activități sunt angrenați și specialiști din cadrul A.N.A.F. și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș –  Subcomisar de poliție Florina Meteș – 0727228750


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut