PERCHEZIȚII ÎN DOUĂ DOSARE PENALE DE EVAZIUNE FISCALĂ

La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează șase percheziții domiciliare, în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Perchezițiile au loc în județul Constanța, urmând a fi puse în aplicare patru mandate de aducere.

Din cercetările efectuate în dosarele penale a rezultat că mai multe societăți comerciale ar fi înregistrat, în evidențele contabile, achiziții fictive de bunuri sau servicii, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe de legalitate a tranzacţiilor.

Prejudiciul total cauzat bugetului general consolidat statului este de peste 1.800.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit neachitate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut