PERCHEZIȚII, ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ DE TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează 7 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată și proxenetism.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2020, un cercetat ar fi recrutat o persoană vătămată, simulând o relație de iubire, iar, până în cursul lunii martie 2024, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla victima, ar fi transportat-o și adăpostit-o în diferite locații, de pe teritoriul Germaniei, obligând-o la practicarea prostituției.

Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de acesta.

De asemenea, în perioada 2022 – 2024, o altă persoană ar fi obținut sume de bani rezultate din exploatarea sexuală a aceleași persoane vătămate, ca urmare a sprijinului acordat în asigurarea transportului și a transferului sumelor de bani obținute de către victimă.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Mureș și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut