Percheziții într-un caz de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

Astăzi, 8 august, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Bacău, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor și complicitate la aceste fapte.

Din cercetări a reieșit faptul că 4 persoane (dintre care o persoană juridică) ar fi fost induse în eroare cu privire la predarea unor sume considerabile de bani, ce ar fi fost justificate prin întocmirea unor contracte de împrumut sau comision și care le-ar fi creat falsa impresie că aceste sume ar fi urmat a fi investite în criptomonede generatoare de profituri substanțiale.

Astfel, a fost cauzat un prejudiu de 1.500.000 de dolari, respectiv 1.761.400 de euro.

Vor fi puse în executare mandate de aducere, emise pe numele a 3 persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bacău și Vrancea.

Activitățile beneficiază de sprijinul Institutului Național de Criminalistică și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut