Percheziții într-un caz de spălarea banilor

În cursul acestei dimineții, 29 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pun în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, faptă săvârșită prin intermediul unor societăți comerciale cu obiect de activitate din domeniul industriei alimentare, producției de software și închirierea de autovehicule.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2017 – 2022, o persoană, angajat al unei societăți comerciale bancare, ar fi creditat două societăți comerciale administrate de persoane cunoscute acesteia, cu sume importante de bani provenite din săvârșirea de infracțiuni informatice, cu scopul de a disimula originea ilicită a acestora și de a asigura capitalul necesar funcționării celor două societăți comerciale.

Suma de bani spălată, la acest moment procesual, se estimează la aproximativ 800.000 de lei, iar prejudiciul urmează a fi calculat, pe baza probelor și documentelor care vor fi descoperite și ridicate, în urma perchezițiilor domiciliare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut