În această dimineaţă, poliţiştii de combaterea a criminalităţii organizate din Prahova efectuează percheziţii domiciliare, în vederea destructurării unei grupări infracţionale alcătuite din 25 de membri, suspectaţi de proxenetism, trafic de minori şi spălare de bani.Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu cei de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, efectuează în această dimineaţă 21 de percheziţii domiciliare, dintre care 19 pe raza judeţului Prahova şi 2 în municipiul Bucureşti, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, constituit din 25 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani, proxenetism, consum de droguri, tâlhării, furturi şi infracţiuni de fals.În fapt, din investigaţii a reieşit că, suspecţii au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de către B. Ion şi Ş. Radian, exploatând sexual mai multe victime minore, determinându-le, prin constrângere şi înşelăciune, să practice prostituţia.Se mai reţine că membrii grupării au recrutat mai multe persoane de sex feminin, în vederea practicării prostituţiei, asigurându-le acestora protecţia şi suportând cheltuielile de cazare şi transport.Astfel, în perioada 2009-2011, membrii reţelei au exploatat 18 victime, având vârste cuprinse între 14 şi 28 de ani şi au obţinut suma de aproximativ 150.000 de euro.În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. urmează să fie instituit sechestru asigurator asupra a 4 autoturisme de lux şi două imobile.La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse în vederea audierii 40 de persoane. Cercetările au fost efectuate împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R