La această oră, ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 4 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de comerţ on-line cu medicamente contrafăcute și evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat este de 300.000 de euro.La data de 14 iunie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează patru percheziții la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse şi comercializare de produse alterate.De asemenea, sunt puse în aplicare cinci mandate de aducere.Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 – 2016, persoanele bănuite ar fi înființat 10 site-uri web, prin care ar fi promovat şi comercializat către clienţi din România şi din străinătate (Spania, Italia, Belgia, Germania și Anglia) o gamă largă de medicamente contrafăcute, cum ar fi steroizi anabolizanţi, hormoni și altele, care prezintă un risc potenţial pentru sănătatea publicului. Produsele originale de acest tip se comercializează numai prin unităţi farmaceutice, nu prin intermediul site-urilor on-line. Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obţinut venituri de peste 1.000.000 de euro, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 300.000 de euro.La acțiune participă și specialişti criminaliști, precum şi luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice