Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

La aceată oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române efectuează 13 percheziții, în București și 3 județe, la firme și persoane bănuite de evaziune fiscală cu materiale de construcții, prin care ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproape 6,5 milioane de euro. Vor fi puse în aplicare 8 mandate de aducere.La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Botoșani, Ilfov și Giurgiu.Activitățile se desfășoară la sediul unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu materiale de construcții.Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2017, un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, ar fi creat un mecanism evazionist în care ar fi fost angrenate mai multe firme cu un comportament fiscal inadecvat, mecanism prin care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 6,5 milioane de euro.În fapt, începând cu anul 2014, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate, cei în cauză ar fi achiziţionat materiale de construcţii de la mari producători din Bulgaria, pe care le-ar fi livrat pe piaţa internă. Pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, persoanele angrenate în circuitul evazionist ar fi compensat taxa colectată, aferentă livrărilor pe piaţa internă a produselor achiziţionate din spaţiul intracomunitar, cu taxa deductibilă aferentă unor achiziţii de mărfuri care nu s-ar fi derulat în realitate.Practic, cei în cauză ar fi simulat existenţa unui circuit comercial artificial, potrivit căruia, mărfurile ar fi fost achiziţionate de la diferiţi comercianţi locali şi, ulterior, revândute pe piaţa internă.Sumele provenite din mecanismul evazionist ar fi fost ridicate în numerar sau transferate în conturile altor persoane și însuşite ulterior de persoanele implicate în activitatea infracţională. Vor fi puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., pentru audieri și dispunerea de măsuri legale.În cadrul aceleiași acțiuni, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene Argeș, Iași, Neamț, Olt, Prahova și Suceava, împreună cu specialiști din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, desfășoară 18 controale operative la sediile unor societăți comerciale, bănuite a fi implicate în circuitul comercial.Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Institutului Național de Criminalistică.De asemenea, la activități participă și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a Poliției Române.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut