Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală

La această oră, poliţiştii din Argeş efectuează 28 de percheziţii în București și în 7 judeţe, la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.La data de 18 mai a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 28 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Neamț, Iași, Dâmbovița, Mehedinți și din București.La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vâlcea, Gorj, Neamț, Dâmbovița, Mehedinți și Iași.Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2014 – august 2015, administratorul unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, județul Argeș, ar fi evidenţiat în actele contabile achiziții fictive de mărfuri de la societăți comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de apoximativ 1.025.000 de lei.16 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut