Percheziţii la persoane bănuite de înşelăciuni prin file cec şi bilete la ordin false

Cinci bărbaţi bănuiţi că ar fi înşelat mai multe societăţi comerciale, prin emiterea de file CEC şi bilete la ordin false, au fost reţinuţi de poliţiştii de investigare a fraudelor din Constanţa, în urma a 8 percheziţii efectuate în trei judeţe. De asemenea, au fost recuperate bunuri în valoare de 55.000 de lei susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni. La data de 29 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.P.J. Constanţa, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat 8 percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa, Bacău şi Ialomiţa, la cinci persoane bănuite că ar fi comis mai multe infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. La acţiune au participat şi poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Constanţa şi de la I.P.J. Ialomiţa şi Bacău.În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit mai multe bunuri şi obiecte provenite din săvârşirea infracţiunilor, în valoare de 55.000 de lei, care au fost predate victimelor.Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014, cei în cauză, prin atribuirea de calităţi mincinoase, ar fi achiziţionat de la mai multe societăţi comerciale, ATV-uri, ulei pentru motoare industriale, piese auto, obiecte de mobilier şi produse alimentare, pe care, în momentul preluării, le-ar fi achitat prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin falsificate şi ulterior le-ar fi valorificat.Poliţiştii au reţinut cele cinci persoane bănuite, urmând a fi prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.În cauză, alţi trei bărbaţi sunt arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 17 aprilie a.c., fiind bănuiţi că în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014, prin atribuirea calităţii de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi înşelat reprezentanţii mai multor firme, de la care ar fi achiziţionat bunuri, achitându-le cu file CEC sau bilete la ordin false.Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Detalii aici 

Peste 1.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile. Detalii aici 

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Sari la conținut