Percheziții la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și persoane și viol săvârșit asupra unui minor

La data de 10 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și viol săvârșit asupra unui minor.

Cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2019 – iulie 2024, 8 persoane cercetate (majoritatea aflate în relații de rudenie) ar fi constituit, în municipiul București, un grup infracțional, în scopul obținerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate (printre care și două minore de 13 și 14 ani), atât pe teritoriul României, cât și al Marii Britanii.

Din probele administrate a rezultat că, sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, membrii ar fi recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-ar fi controlat, supravegheat și însoțit în locurile alese pentru practicarea prostituției (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, ar fi racolat clienți prin intermediul unor anunțuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite și modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională ar fi fost colectate de liderul grupului infracțional și ulterior împărțite cu celelalte persoane bănuite.

În realizarea aceleași rezoluții infracționale, liderul grupului infracțional ar fi recrutat o victimă minoră (în vârstă de 13 ani la acel moment) prin inducere în eroare și profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (cauzată de vârstă, lipsa experienței și o situație familială tensionată), pe care ar fi transportat-o și cazat-o la diferite adrese din București și ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituția. Bărbatul în cauză și-ar fi însușit integral sumele de bani obținute de către persoana vătămată minoră.

De asemenea, acesta ar fi sprijinit un alt membru al grupului infracțional să exploateze sexual o altă victimă minoră (14 ani) și ar fi întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu persoanele vătămate minore.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetare beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut