Percheziţii la suspecţi de contrabandă cu ţigări

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor –I.G.P.R. efectuează 10 percheziţii, în municipiul Bucureşti, la locuinţele mai multor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, precum şi la spaţiile unde sunt depozitate ţigările. Ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în urma activităţilor de investigare şi cercetare desfăşurate pe parcursul a patru luni, au documentat activitatea infracţională a opt persoane suspectate de depozitarea, distribuirea şi comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că ţigaretele proveneau din Ucraina şi Serbia şi erau vândute, pe raza municipiului Bucureşti, în pieţe, târguri, precum şi în alte zone cu vad comercial.Prejudiciul stabilit până în prezent, prin comiterea acestor infracţiuni, este de peste 200.000 de euro. În cauză, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor efectuează cercetări faţă de suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 9, alin. 1, lit. a din Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, art. 296 ind. 1, lit. l din Legea 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 270, alin. 1 şi alin. 3 din Legea 86/2006 – Codul Vamal. Mai multe persoane vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri, iar în funcţie de probatoriul administrat se vor lua măsurile legale ce se impun.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut