Percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală

Liderul unei grupări infracţionale, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală, suspectat că a efectuat intervenţii chirurgicale estetice pe care nu le-a evidenţiat în actele contabile, este cercetat în stare de reţinere, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Jandarmeriei Române, au efectuat patru percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în evaziune fiscală. Din cercetări a rezultat că liderul grupării a efectuat, în perioada ianuarie 2011 – octombrie 2012, mai multe intervenţii chirurgicale estetice, în urma cărora a obţinut importante sume de bani, pe care nu le-a evidenţiat în actele contabile, neeliberând chitanţe sau facturi fiscale. În prezent, suspectul este cercetat în stare de reţinere, fiind încarcerat în arestul D.G.P.M.B..În urma percheziţiilor, au fost conduse la sediul B.C.C.O. Bucureşti mai multe persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti continuă cercetările sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut