Percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din Vâlcea efectuează, în această dimineaţă, trei percheziţii, într-un dosar penal de evaziune fiscală. Doi administratori ai unei societăţi comerciale, cu obiect de activitate în domeniul operaţiunilor cu deşeuri feroase şi neferoase, sunt suspectaţi că ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 7.500.000 de lei.În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Vâlcea, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează 3 percheziţii în judeţele Vâlcea şi Bihor.Este vizată activitatea unei societăţi comerciale, ce are ca obiect de activitate livrarea de mărfuri şi prestarea unor servicii în domeniul colectării de deşeuri de materiale feroase şi neferoase.În cauză, se efectuează cercetări faţă de două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi sunt suspectaţi că, în calitate de reprezentanţi ai societăţii comerciale, în perioada 2010 – februarie 2012, ar fi creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 7.500.000 de lei, prin neînregistrarea operaţiunilor în actele contabile şi pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale organelor abilitate. De asemenea, reprezentanţii societăţii ar fi ridicat din conturi bancare peste 9.000.000 de lei, folosindu-se de borderouri fictive. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut