Percheziţii la suspecţi de furturi

Acţiune a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova: nouă percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă la domiciliile mai multor suspecţi de comiterea unor furturi din locuinţe. În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova au efectuat trei percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti şi şase în comuna Bărcăneşti, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din locuinţe. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Poliţiei Municipiului Câmpina şi Serviciului Rutier, cu sprijinul Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor S.I.R.. În zonele unde au fost efectuate percheziţiile s-a luat măsura instituirii de filtre rutiere autovehiculelor aflate în tranzit, fiind controlate, în vederea depistării persoanelor suspecte şi a bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată.Astfel, au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane cercetate în cadrul dosarelor penale aflate în lucru.Din locuinţele percheziţionate au fost ridicate aparatură electronică şi alte bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni sau care să fi fost folosite la comiterea acestora.La sediul Poliţiei au fost conduse mai multe persoane suspecte, faţă de care sunt efectuate cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut