PERCHEZIȚII PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Argeș, la locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că unul dintre cercetați, în mod repetat, ar fi comercializat, către consumatori, preponderent tineri, din municipiul Pitești, droguri de risc (canabis) și substanțe psihoactive (2MMC) achiziționate în acest scop de la o altă persoană cercetată în cauză.

De asemenea, din materialul probator administrat a reieșit faptul că o persoană cercetată minoră a fost depistată deținând asupra sa o cantitate de canabis, destinată consumului propriu.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc (canabis) și substanțe sub formă cristalină, 5 cântare electronice, 3 grindere, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

La data 21 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a 3 persoane, dintre care una minoră, pentru 24 de ore.

La data de 22 martie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, conform propunerii formulate, a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile, față de a treia procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești luând măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut