Percheziţii şi controale la suspecţi de falsuri în înscrisuri oficiale

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti efectuează patru percheziţii în comunele Domneşti şi Clinceni, din judeţul Ilfov, şi în municipiul Bucureşti, la locuinţele unor persoane suspectate de infracţiuni de fals. În paralel, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. efectuează controale la societăţi de transport auto de marfă şi călători din întreaga ţară, pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a suspecţilor. Până în acest moment, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor 42 de ştampile şi parafe medicale false, un dispozitiv de imprimare timbru sec, 399 de avize medicale tipizate false, 496 fişe de consultaţie medicale pentru conducători de autovehicule, toate falsificate, 6 unităţi de calculator, 2 imprimante, precum şi zeci de suporţi optici de stocare a datelor.Patru suspecţi vor fi conduşi la sediul S.R.P.T. Bucureşti, pentru audieri.În fapt, în cursul anului 2013, o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti a sesizat poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti despre faptul că mai multe persoane s-au prezentat la ambulatoriul de specialitate şi, în baza unor documente medicale susceptibile a fi falsificate, au solicitat efectuarea vizitei de medicina muncii.Astfel, personalul instituţiei, având suspiciuni că documentele prezentate erau false, în sensul că acestea erau întocmite folosindu-se formulare, ştampile (inclusiv cu timbru sec), parafe, cu nume şi coduri de medici false, au reţinut documentele şi le-au predat poliţiştilor. Din investigaţiilor efectuate de poliţişti, a audierii persoanelor care au prezentat documentele şi după verificări la societăţile unde aceştia activau, a reieşit că majoritatea documentelor aflate la dosarele angajaţilor şoferi erau false.Astfel, au fost ridicate de la aceste firme 311 fişe de consultaţii medicale pentru conducătorii de autovehicule, 317 avize medicale apt transport marfă sau persoane şi 224 avize psihologice, acte necesare conducătorilor auto profesionişti care efectuează transport de persoane şi mărfuri, intern şi internaţional.În urma activităţilor desfăşurate, s-a reuşit identificarea suspecţilor, patru persoane cu vârste între 24 şi 41 de ani, trei din comuna Domneşti, judeţul Ilfov şi o persoană din municipiul Bucureşti.Pe numele suspecţilor s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de folosire a instrumentelor oficiale false, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.De asemenea, faţă de 259 de conducători auto profesionişti se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut