Pericol scos din trafic și copii salvați de polițiști

În această dimineața, 13 septembrie, polițiștii orașului Vânju Mare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi.

Astfel, pe D.J. 606B, în localitatea Poroina Mare, polițiștii au oprit pentru control un microbuz școlar, în care se aflau 15 elevi, condus de un bărbat, de 43 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatura din dotare, rezultând 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru lipsa licenței necesare desfășurării acestei activități, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, respectiv certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Polițiștii continuă cercetările.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut