PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

La data de 7 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – martie 2024, persoana ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc (4-CMC) și substanțe psihoactive (2MMC), către consumatori din județul Brăila, cu sume cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei.

Aceasta a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Brăila, imediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalină (4-CMC, drog de mare risc).

Astăzi, 7 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea persoanei cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut