Persoană reţinută pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă

Un bărbat din Târgovişte a fost reţinut ieri, 3 iulie a.c., de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 (patru acte materiale).În fapt, la Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa au fost înregistrate o serie de denunţuri împotriva lui B.M., cu privire la faptul că acesta a pretins şi primit de la mai multe persoane diverse sume de bani în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea acestora la diferite instituţii sau chiar în sensul promovării probei de bacalaureat.Astfel, din cercetări a rezultat că în cursul lunii august 2012, B.M. a pretins si primit de la o persoană denunţătoare suma de 1800 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un angajat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa – pentru ca aceasta să primească un post de profesor suplinitor la o unitate de învăţământ din municipiul Târgovişte.În luna martie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 900 lei de la o altă persoană, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă factori de răspundere din cadrul administraţiei publice locale pentru angajarea pe funcţia de conducător auto.La sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 3100 lei de la denunţătorii B. A. şi fiul acesteia, în schimbul promisiunii că va interveni, printr-un intermediar, pe lângă funcţionari abilitaţi să se ocupe de încadrarea funcţiilor unei unităţi de cercetare din Dâmboviţa, pentru angajarea lui B.A..În cursul lunii iunie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 800 Euro de la denunţătoarea R.I., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un inspector din cadrul ISJ Dâmboviţa pentru ca denunţătoarea să promoveze examenul de bacalaureat din anul 2013.Ca urmare a acestor situaţii, miercuri, 3 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat o percheziţie la autovehiculul proprietatea lui B.M. şi au dus la îndeplinire mandatul de aducere.Tot ieri s-a luat măsura reţinerii lui B.M., cu mandat pe 24 de ore, urmând ca astăzi, 4 iulie a.c., să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.D.G.A. – Biroul Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut