Persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc

La datele de 8 și 9 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni psihoactive. Una dintre cele două persoane este cercetată și pentru punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, a unei locuinţe, pentru consumul ilicit de droguri.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada iunie 2023 – iunie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, manipulat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis), de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) și substanțe psihoactive către consumatori din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 100 și 3.000 de lei.

De asemenea, cu privire la una dintre acestea, cercetările efectuate au reliefat faptul că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, ar fi pus la dispoziție, cu știință, pentru consumul ilicit de canabis, o locuință ce i-ar fi aparținut.

În urma a 5 percheziții domiciliare efectuate la data de 8 iunie, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de drog de risc și substanță psihoactivă, precum și alte mijloace de probă.

Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au dispus reținerea celor două persoane în cauză, pentru 24 de ore, iar, la data de 9 iunie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut