Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat, în două dosare penale, activitatea a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea, fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Astfel, în primul dosar, o persoană, de 20 de ani, a fost prinsă, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2024, în timp ce deținea în autoturism aproximativ 105 grame de canabis (drog de risc) și 140 de grame de substanță psihoactivă 2MMC, destinate vânzării.
De asemenea, o persoană de 37 de ani, cercetată în cel de-al doilea dosar, a fost depistată, în seara de 20 noiembrie 2024, având asupra sa peste 680 de grame rezină de canabis (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-ar fi introdus în România, călătorind cu un autovehicul de transport pasageri.
La data de 20 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus, în cele două dosare penale, reținerea celor două persoane, cercetate pentru efectuarea, fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Ulterior, față de persoana reținută, de 20 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă, urmând ca, în cursul acestei zile, să se pronunțe și asupra propunerii de arestare preventivă formulată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, cu privire la persoana reținută, de 37 de ani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași – Agent de poliție Adina Ciobanu – 0747112369