Persoane cercetate pentru grup infracțional organizat și trafic de migranți

 

Astăzi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Argeș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul lunii decembrie 2022, trei făptuitori (un cetățean străin și doi cetățeni români) ar fi iniţiat un grup infracţional organizat, având ca scop traficul de migranţi.

Gruparea de criminalitate organizată, de tip piramidal, sprijinită de mai mulți cetăţeni străini şi români, ar fi acționat pe mai multe paliere.

Astfel, organizatorii locali, aflaţi în legătură directă cu liderul grupului infracţional, ar fi avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din Timişoara şi localităţile limitrofe, până în zona parcărilor unde erau transferaţi în camioane.

Al doilea palier, transportatorii (persoane de naționalitate română) ar fi primit de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi ar fi realizat transportul migranţilor, pe care i-ar fi predat ultimului eșalon format din şoferii de camioane şi antemergători.

Astfel, în perioada martie – noiembrie 2023, au fost depistate și oprite 15 asemenea transporturi, însumând peste 380 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.

Sunt puse în executare 18 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti și jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi Timiș și Argeș.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș – Agent de poliție Mitroi Maria – 0752057005.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane cercetate pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Detalii aici

Percheziții la persoane cercetate pentru fals informatic și infracțiuni la regimul silvic. Detalii aici

108 percheziții pentru probarea unor infracțiuni de corupție în județul Suceava. Detalii aici

Persoane cercetare pentru trafic de droguri. Detalii aici

Operațiune a Poliției Române și D.I.I.C.O.T., împotriva criminalității organizate. Detalii aici

Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Persoane cercetate pentru grup infracțional organizat și trafic de migranți. Detalii aici

Percheziții într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic și influențarea declarațiilor. Detalii aici

Percheziții într-un dosar de trafic de persoane. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului. Detalii aici 

Peste 1.500 de misiuni, în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Cercetat pentru trafic internațional de droguri de risc. Detalii aici

Misiunile desfășurate de pompieri în acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Sari la conținut