PERSOANE CERCETATE PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin, efectuează 4 percheziții domiciliare, într-o localitate din județul Caraș – Severin, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – aprilie 2021, 3 persoane ar fi procurat și distribuit, prin intermediul unei platforme online, înregistrări video, în care apar minori, cu vârste de aproximativ 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite.

Față de 3 persoane bănuite de comiterea faptelor au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin – Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut