Persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – iunie 2024, persoanele în cauză ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri de mare risc către consumatori din județele Timiș și Arad.

În seara de 10 iunie 2024, două dintre acestea au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Arad, în timp ce ar fi comercializat, pentru 42.000 de lei, aproximativ 1 kilogram de droguri de mare risc (având în compoziție 3 – CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și 4 – MMC), achiziționat anterior de la o altă persoană cercetată în cauză.

În aceeași zi, în urma unei percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe pungi conținând aproximativ 3 kilograme de droguri de mare risc (MDMA), precum și alte mijloace de probă.

La data de 11 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 4 persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Astăzi, 11 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Serviciului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut