Persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, la data de 7 iulie 2024, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unui complex, din municipiul București, în care se desfășura un festival de muzică, persoanele cercetate ar fi deținut și vândut mai multe comprimate ecstasy (drog de mare risc).

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea celor 2 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astăzi, 8 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut