Persoane cercetate pentru trafic de persoane

În urma descinderilor desfăşurate în dimineaţa zilei de astăzi de către poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova şi procurori D.I.I.C.O.T., la domiciliile unor suspecţi de trafic de persoane, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, un pistol deţinut ilegal şi documente care concură la probarea activităţii infracţionale. Ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, au efectuat patru de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Craiova, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de activităţi infracţionale legate de traficul de persoane.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că membrii grupului, în cursul anului 2010, au traficat şi exploatat prin muncă în Spania, peste 25 de victime, obţinând astfel câştiguri ilicite de peste 250.000 de euro. Poliţiştii craioveni au identificat, până în prezent, trei dintre persoanele care fac parte din grupul infracţional: Z.I., 54 de ani, Z.V., 28 de ani, M.V., 32 de ani, toţi din Craiova. În urma descinderilor desfăşurate astăzi, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor, un pistol cu aer comprimat şi mai multe documente privind transferuri monetare efectuate din Spania spre România.Persoanele identificate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare. Astfel, faţă de Z. I. şi M.V. a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.Poliţiştii de crimă organizată continuă activităţile în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a grupul organizat. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut