Persoane urmărite internațional, aduse în țară de polițiști

În perioada 22 – 23 octombrie 2024, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.

Astfel, la data de 22 octombrie 2024, a fost adus în țară un bărbat, de 24 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Făurei, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.

De asemenea, la aceeași dată, un bărbat, de 47 de ani, din Brăila, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Judecătoria Făurei a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă.

La data de 23 octombrie 2024, a fost adus în țară un bărbat, de 45 de ani, din Prahova, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Câmpina, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 3 luni.

De asemenea, la aceeași dată un bărbat, de 30 de ani, din Bihor, a fost escortat din Spania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Tribunalul Bihor a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 8 luni.

La data de 23 octombrie a.c., a fost adus în țară un bărbat, de 34 de ani, din Bistrița-Năsăud, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 6 luni.

Persoanele în cauză au fost încarcerate, în vederea executării mandatelor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut