În ziua de 26.08.2009, între orele 20.00 – 23.00, în Parcul Izvor, se va desfăşura concertul susţinut de artista pop MADONNA. Peste 1.000 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la acest eveniment, atât în zona de desfăşurare, cât şi în zonele din apropriere şi pe traseele principale de deplasare ale spectatorilor. Sistemul de ordine publică va cuprinde patrule mobile pedestre şi auto (pe traseele de deplasare), dispozitive de prefiltrare (patru inele), precum şi 10 patrule hipo şi 6 patrule cu câini de serviciu. Totodată Jandarmeria Capitalei va coordona, în sistem integrat, dispozitivele realizate de Brigada de Poliţie Rutieră, Poliţia de Siguranţă Publică, Poliţia Comunitară a Municipiului Bucureşti, a sectoarelor 3, 4 şi 5, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Bucureşti, precum şi al societăţii de securitate. Accesul publicului în Parcul Izvor va fi permis începând cu orele 17.30, pe trei direcţii principale (intersecţie Str. B.P. Haşdeu cu B-dul Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei cu Str. B.P. Haşdeu şi Splaiul Independenţei – staţia de metrou Izvor), numai pe bază de bilete, invitaţii sau acreditări de presă.La recomandarea Jandarmeriei, începând cu orele 23.30, R.A.T.B. pune la dispoziţia publicului trei linii speciale de transport cu plecare din: Piaţa Unirii spre Vatra Luminoasă; Piaţa George Coşbuc spre Şos. Giurgiului; Piaţa Operei spre cartierul Drumul Taberei şi cartierul Dămăroaia;De asemenea R.A.T.B. suplimentează programul de lucru a mijloacelor de transport în comun, liniile troleibuzelor: 61, 66, 69, 70, 85, 90, 91, 92; autobuzelor: 122, 136, 137, 268, 336, 104, 124, 123, 385 şi tramvaielor: 7, 27 şi 32.Nu va fi permis accesul cu bagaje voluminoase, obiecte ce se pot arunca, umbrele, materiale pirotehnice, arme albe sau de foc, precum şi orice alte obiecte care pot pune în pericol siguranţa spectatorilor sau a artiştilor. Controlul corporal la intrarea în zona destinată spectatorilor se va face de către organizator, prin firma de specialitate.Publicul spectator este rugat să dea curs oricărei solicitării venite din partea forţelor de ordine pe linia respectării măsurilor de protecţie, în scopul prevenirii aglomerărilor şi a stărilor de disconfort.JANDARMERIA BUCUREŞTI – BIROUL DE PRESĂ