Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar

În perioada 1 – 30 iunie 2024, în urma activităților desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.454 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 366 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.087 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de o persoană, măsura controlului judiciar pe cauțiune.

La sfârșitul lunii iunie, se aflau în supraveghere 14.328 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.983 se aflau în arest la domiciliu, 12.312 sub control judiciar, iar față de 33 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Valoarea totală stabilită, prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune, de către organele judiciare este de 1.600.000 de euro și 634.573 de lei.

Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut