PESTE 1.800 DE PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR

În perioada 1 – 29 februarie 2024, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.811 persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 436 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.374 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de o persoană, măsura controlului judiciar pe cauțiune.

În prezent, se află în supraveghere 13.745 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 2.052 se află în arest la domiciliu, 11.669 se află sub control judiciar, iar față de 24 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune de către organele judiciare este de 3.300.500 de euro și 827.073 de lei.

Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut