Peste 1000 de pompieri din 28 de județe au suplimentat efectivele de salvatori aflate pe litoralul românesc

Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care au tranzitat stațiunile litoralului românesc și optimizarea misiunilor de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI. Acestea au vizat acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatori.

Astfel, peste de 400 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) au susținut misiunile orientate spre siguranța celor care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral.

În zonele intens circulate din municipiul Constanța, au fost înființate 23 puncte de lucru temporare, respectiv:
10 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costinești și Vama Veche;
8 puncte de prim-ajutor, în Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn-Venus și Vama Veche;
5 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

De asemenea, pentru reducerea timpului de răspuns pe Autostrada A2 au fost dislocate resurse de intervenţie la Valea Dacilor şi Agigea. Având în vedere specificul staţiunii Vama Veche o maşină de stingere a asigurat intervenţia în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru reducerea timpului de răspuns.

Date statistice LITORAL 2019 (01 iunie-16 septembrie):

PREVENIRE
În perioada de referință, inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor. Personalul specializat a derulat 720 de controale la unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3923 sancţiuni contravenţionale (3290 avertismente şi 633 amenzi), în cuantum de 1.495.600 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost din categoriile: restaurante, cluburi, discoteci –160, unităţi turism – 406 şi 154 alte obiective. Pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei și pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.

OPERATIV
De la operaționalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfășurate 1498 de misiuni, în urma cărora peste 3000 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical (1341 la corturile amplasate pe plajă, iar 2153 de către echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Eforie, unde au fost asistate medical 357 de persoane, urmate de Costineşti – 333 persoane, Saturn – 287 persoane , Vama Veche– 212 persoane, Mamaia-92 persoane, Mamaia Nord-44 persoane si Corbu-16 persoane.

Din cele 58 acţiuni ale echipajelor care încadrează motocicletele SMURD, 43 au fost intervenţii de acordare a asistenței medicale, iar 15 au fost misiuni de asigurare a răspunsului la eventuale solicitări din partea participanților la evenimentele cu public numeros. Echipajele MOTO din punctele de prim ajutor au asistat un număr de 43 persoane (40 adulţi şi 3 copii).

Salvatorii care au încadrat șenilatele existente pe litoral au desfășurat 157 de misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim – ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare.

INFO BACKGROUND:
Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență încă din 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

 În zonele unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea s-au regăsit, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirgiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche. Corturile au fost dotate cu toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi.
Programul de funcționare al acestora a fost cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00. Lângă corturi au staționat șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor;
Intervențiile la incendii și alte situații de urgență au fost asigurate de 32 autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;
Pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare  pe apă au fost asigurate de 5 ambarcațiuni deservite de scafandrii de la inspectoratele pentru situații de urgență din țară; Echipajele de intervenție din cadrul punctelor de lucru temporare au fost completate cu 20 de elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care, în perioada stagiului de practică au derulat misiuni de răspuns în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Constanța.

IGSU – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut