Peste 2.400 de intervenții, într-o zi

Poliția Română desfășoară, zilnic, acțiuni pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. Ieri, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de evenimente, dintre care 1.990 sesizate prin 112. Pentru ilegalitățile depistate în urma acțiunilor și intervențiilor, au fost aplicate peste 7.800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.580.000 de lei.Ieri, 16 noimebrie, 11.025 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.Au fost organizate 320 de acțiuni și s-a intervenit la 2.447 de evenimente, dintre care 1.990 au fost sesizate prin SNUAU 112.În urma activităților, au fost constatate 726 de infracţiuni, dintre care 130 au fost constatate în flagrant delict.De asemenea, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 65 de măsuri restrictive de libertate.Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.802 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.580.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 107.000 de lei.Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 110 infracțiuni la regimul rutier.Au fost reținute 723 de permise de conducere și au fost retrase 187 de certificate de înmatriculare.IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut