Peste 23.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, în sprijinul cetățenilor, în acest weekend

În perioada 02 – 05.04.2021, polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, pompierii și piloții MAI vor fi în teren pentru a acorda sprijin cetățenilor în cazul unor situații de urgență, pentru a asigura un climat de siguranță publică și pentru a preveni activitățile și comportamentele care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Astfel, peste 10.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, pentru prevenirea și descurajarea comportamentelor antisociale și pentru combaterea faptelor care încalcă normele în vigoare.

Cei mai mulți dintre polițiști – 6000,  sunt din structurile de ordine publică, în sprijinul lor fiind alocate efective din cadrul celorlalte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului pe drumurile publice, vor fi la datorie 1.700 de poliţiştii de la rutieră. Aceștia vor primi informații în timp real cu privire la desfășurarea traficului rutier de la colegii de la Inspectoratul General de Aviație al MAI.

Peste 4.000 de jandarmi vor avea ca misiune protejarea persoanelor și prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta ordinea publică. O atenție deosebită va fi acordată siguranței cetățenilor în zona lăcașurilor de cult, unde este așteptată o prezență numeroasă, atât sâmbătă seara, în noaptea de Înviere, cât și duminică.

Având în vedere că este și începutul vacanței școlare, o parte dintre misiunile jandarmilor vor viza zonele turistice, unde a fost crescut numărul de patrule, principala misiune a acestora fiind verificarea respectării, de către cetățeni și de către operatorii economici, a măsurilor de protecție sanitară.

În aceste zile, misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență vor fi asigurate de peste 5.000 de pompieri. Aceștia au la dispoziție este 3.500 de mijloace tehnice precum autospeciale de stingere, mașini de descarcerare, ambulanțe SMURD sau unități de terapie intensivă.

În ceea ce privește efectivele Poliției de Frontieră, au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat și pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. La nivelul întregii ţări, zilnic, vor acționa peste 4.200 de poliţişti de frontierã.

Recomandăm celor care intenționează să tranziteze frontiera națională să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, pentru a afla timpii medii de așteptare din fiecare punct de trecere și pentru a-l alege pe cel mai puțin aglomerat.

În această perioadă, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI, vor desfășura cu 13 elicoptere zboruri care au legătură cu pandemia de COVID-19, precum și alte misiuni în sprijinul celorlalte structuri MAI.

Referitor la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, acestea se vor desfășura integrat, împreună cu partenerii instituționali. Astfel, echipe mixte de polițiști și jandarmi, împreună cu polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.

Menționăm că scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.

Pentru asigurarea unui climat de siguranță, este nevoie ca fiecare cetățean să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu strictețe măsurile dispuse de autorități.

Vă amintim că, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, circulația persoanelor va fi permisă, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia  Paștelui Catolic. Recomandăm, însă, ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.

De asemenea, accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în spațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se va face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și o distanță de minimum 2 m între persoane. Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

Orice situație de urgență poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!

Imagini de la declarațiile de presă pot fi accesate la următorul link:

https://fb.watch/4CJCb53Aun/


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Operațiunea ,,Ghost Guns”, 131 de percheziții în București și șase județe. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut