Peste 250 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine cu ocazia meciului de fotbal dintre „Unirea” Urziceni şi ”Dinamo” Bucureşti

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa va asigura cu peste 150 de militari jandarmi, măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele „Unirea” Urziceni şi ”Dinamo” Bucureşti.În vederea prevenirii faptelor antisociale în zona stadionului „Tineretului” din Urziceni, alături de efectivele I.J.J. Ialomiţa vor mai participa şi 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Ploieşti, aproximativ 40 de cadre de poliţie, 20 cadre de la I.S.U.J. Ialomiţa şi 80 de agenţi de pază de la firma S.A.S. Bucureşti.Militarii jandarmi vor fi organizaţi în patrule de ordine publică, prefiltre şi filtre, posturi de observaţie, cordoane de ordine şi rezerve de intervenţie.Jandarmii vor asigura măsurile de ordine în imediata apropiere a stadionului, iar în cazul tulburării ordinii publice, vor interveni şi în interior.Aceştia vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pe traseele de deplasare a suporterilor, în zona stadionului şi pentru prevenirea săvârşirii unor fapte antisociale sau de tulburare a ordinii publice atât înaintea începerii partidei cât şi după terminarea acesteia.Grupurile de suporteri ai echipei oaspete vor fi monitorizate în permanenţă, jandarmii fiind în măsură să intervină în cazul tulburării ordinii publice.În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţii şi jocuri sportive, spectatorilor le este interzis să introducă pe stadion băuturi alcoolice, făclii, artificii, petarde, torţe, sticle, materiale explozive, incendiare ori fumigene sau alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice şi care pot conduce la producerea actelor de violenţă. De asemenea, spectatorilor le este interzis să profereze ori să scandeze cuvinte şi expresii obscene sau care să incite la xenofobie, la ură rasială, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.Totodată, spectatorilor le este interzis să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor sau asupra forţelor de ordine precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu orice fel de obiecte şi de asemenea le este interzis să se caţere sau să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc de tribună sau gardurile interioare.Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa recomandă suporterilor să manifeste în limitele sportivităţii şi totodată precizează că se vor lua măsurile legale împotriva celor care vor încălca legea.Meciul se dispută în cadrul etapei a 32 a a Ligii I şi va începe la ora 20.30.Accesul pe stadion va fi permis începând cu ora 17.30.Recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion pentru a evita înghesuiala şi busculadele ce se pot produce la dispozitivele de acces, dar şi pentru că accesul în stadion va fi interzis după ocuparea tuturor locurilor acestuia.Este interzisă staţionarea în apropierea stadionului a persoanelor care nu au legitimaţii de acces sau bilete. Sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în apropierea stadionului.Este interzis accesul pe stadion a persoanelor în stare de ebrietate.Este interzis accesul la meci a minorilor sub 14 ani, dacă nu sunt însoţiţi de o persoană majoră.Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut