Efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor vor participa pe 1 Decembrie, la parada militară organizată în Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a României. În pas de defilare, pe sub Arcul de Triumf, vor trece 384 (dintre care 51 studenţi de la Academia de Poliţie) de angajaţi ai M.A.I. organizaţi în patru subunităţi de jandarmi, pompieri, studenţi ai Academiei de Poliţie şi câte un detaşament de tehnică aparţinând Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi o formaţiune de cavalerie a Jandarmeriei. Cele patru detaşamente de tehnică sunt formare din nouă echipaje moto şi 19 autospeciale de transport intervenţie şi autolaboratoare ale Poliţiei Române, trei echipaje moto şi nouă autospeciale de transport şi intervenţie ale Jandarmeriei, trei ATV-uri şi 13 autospeciale folosite de Poliţia de Frontieră, precum şi două echipaje moto şi autospeciale de intervenţie, stingere incendii, salvare, descarcerare, accidente colective, folosite de pompierii militari în misiunile specifice. În faţa blocului de defilare al Ministerului Administraţiei şi Internelor se va afla Garda port drapel, urmată de un detaşament de gardă şi ceremonii militare, constituit din 59 de jandarmi care prezintă onorul într-o ţinută care ne aminteşte de glorioasa tradiţie a acestei arme. Cel de-al doilea detaşament al Ministerului Administraţiei şi Internelor care va acorda salutul militar spectatorilor este format din 51 de jandarmi-luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” – Acţiuni Speciale. În continuarea efectivelor Jandarmeriei Române, va trece pe sub Arcul de Triumf deşasamentul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, constituit din:- echipaje de servanţi pompieri, structuri de intervenţie destinate localizării şi stingerii incendiilor, precum şi salvării persoanelor şi a bunurilor materiale;- echipaje S.M.U.R.D. care intervin pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor persoanelor în urma diverselor accidente (de trafic, tehnologice, casnice sau alte situaţii în care acestea au rămas captive în medii ostile vieţii);- echipaje de salvatori de la înălţime care intervin pentru salvarea persoanelor folosind tehnici şi echipamente specifice de alpinism;- echipaje de intervenţie pirotehnică, dotate cu aparatură specifică, ce intervin la misiunile de detectare şi asanare a muniţiei rămasă neexplodată;- echipaje de intervenţie la urgenţe chimice, radiologice sau nucleare, cu misiunea de limitare şi înlăturare a efectelor accidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este integrator şi coordonator la nivel naţional al acţiunilor de răspuns din domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. Acesta asigură coordonarea acţiunilor de intervenţie, specifice tipurilor de risc aflate în responsabilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor. De asemenea, în cadrul Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, I.G.S.U. are misiuni de intervenţie şi coordonare a acţiunilor unor categorii de forţe în situaţia producerii unor situaţii de urgenţă de mare amploare cu efecte deosebite asupra populaţiei şi mediului înconjurător de tipul cutremurelor, inundaţiilor, accidentelor la construcţii hidrotehnice, avarii tehnologice, accidente pe căile de comunicaţii, avarierea gravă a sistemelor de gospodărie comunală. În blocul de defilare al Ministerului Administraţiei şi Internelor vor putea fi admiraţi şi 51 de studenţi Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”. Instituţie de învăţământ superior, singura cu acest profil din ţară, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” investită cu titlul, Grad de Încredere Ridicat din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, pregăteşte viitorii ofiţeri de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi şi pompieri ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivelul de performanţă specific instiţutiilor europene de învăţământ superior. Alături de tehnica de luptă a celorlalte instituţii participante, va fi prezentă şi o parte a tehnicii folosite de structurile M.A.I. pentru salvare-evacuare a bunurilor şi persoanelor aflate în dificultate, localizarea şi stingerea incendiilor, descarcerare şi prim-ajutor, limitare şi îndepărtare a efectelor calamităţilor, precum şi pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice. Blocul de defilare al tehnicii Ministerului Administraţie şi Internelor va fi deschis din aer de o formaţiune compusă din trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, de tip: MI-17, IAR-316B şi EC-135 destinat SMURD. Capul formaţiei: elicopterul MI-17 Elicopterul MI -17 este un elicopter de transport, multirol, având două motoare care dezvoltă fiecare 2.200 de cai putere. Elicopterul zboară cu un echipaj standard format din 2 piloţi şi 1 tehnic de bord, având o capacitate de transport de 24 de luptători echipaţi sau 12 răniţi pe tărgi. Are o viteză maximă de 250 km/h, putând opera până la o altitudine maximă de 6.000 m. Poate fi echipat cu: dispozitiv de stins incendii cu capacitate de 3.000 litri, troliu şi macara pentru transport sarcini exterioare Coechipierul dreapta: elicopterul EC-135 Elicopterul EC 135 este un elicopter multirol, echipat cu 2 motoare care dezvoltă fiecare 600 de cai putere. Elicopterul zboară cu un echipaj standard de 2 piloţi, având o capacitate de transport de 4 pasageri. În varianta medicală, transportă şi un pacient pe targă. Are o viteză maximă de 287 km/h, având capacitatea de a opera până la o altitudine maximă de 6.500 m. Poate fi echipat cu sistem electro-optic de supraveghere pe timp de zi şi de noapte (infraroşu), proiector pentru zbor cu dispozitive de vedere pe timp de noapte, troliu şi sisteme de adresare publică. Elicopterul IAR-316 B (Alouette III) este un elicopter monomotor, tripal, cu motor ce dezvoltă 870 de cai putere. Elicopterul zboară cu un echipaj standard de 2 piloţi şi un tehnic de bord, având o capacitate de transport de 3 pasageri. Are o viteză maximă de 203 km/h şi poate opera până la o altitudine de 6.050 m. Poate fi echipat cu: sistem electro-optic de supraveghere pe timp de zi şi de noapte (infraroşu), proiector pentru zbor cu dispozitive de vedere pe timp de noapte, troliu şi macara pentru transport sarcini exterioare. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNELa sol, blocul de defilare al MAI este deschis de către POLIŢIA ROMÂNĂ, forţa principală a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.Deschiderea coloanei care trece prin faţa tribunei oficiale este realizată de nouă motociclete marca BMW cu motoare de 1.200 cm cubi ale Poliţiei Rutiere, structură specializată în îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice.Profesionişti, stăpânind sute de cai putere, poliţiştii motociclişti sunt primii care intervin pentru îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie rutiere în scopul protejării sănătăţii şi vieţii participanţilor la trafic.Aceştia sunt urmaţi de autospeciala Lotus Evora S, autovehicul performant de mare viteză, folosit în principal pe drumuri de mare viteză dar şi la misiuni de însoţire a coloanelor oficiale.Autoturismul are o capacitate de 3.500 de cm cubi, cu motor de 350 de CP şi poate ajunge de la 0 la 100 de km/ora in 4,4 s, fiind dotat cu echipament de supraveghere a traficului rutier. Autovehiculul Porche 911 Turbo are o capacitate de 3.600 cm cubi, un motor de 420 CP şi este folosit pentru misiuni de patrulare şi de intervenţie rapidă pe autostrăzi şi drumuri naţionale.Cele 3 autoturisme BMW – 330 – XD, care participă la paradă sunt folosite în special la însoţirea coloanelor oficiale româneşti şi străine precum şi la misiuni de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier.Autoturismul Jaguar este cel mai recent autovehicul din dotarea Poliţiei rutiere. Are o capacitate de 5.000 de cm cubi şi dezvoltă o putere de 520 CP, fiind folosit la misiuni de patrulare şi de intervenţie rapidă pe autzostrăzi.Urmează două autoturisme MCV marca Logan, dotate cu binecunoscutele aparate de măsurare a vitezei – AUTOVISION- denumite şi radarele invizibile.Prin faţa tribunei oficiale vor defila efective din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Principala formaţiune de intervenţie a Poliţiei Române, cu competenţă teritorială generală şi responsabilă de coordonare a structurilor de intervenţie rapidă teritoriale. Blocul de defilare este continuat de autospeciale de intervenţie Mercedes Vito şi Sprinter dotate cu echipament de protecţie balistică şi echipamente speciale de executare a misiunilor specifice. Luptătorii sunt echipaţi cu ţinuta specifică trupelor de intervenţie ale Poliţiei Române, iar ca armament au în dotare pistoale Glock 17 şi pistoale mitralieră Heckler & Koch MP5. Lunetiştii sunt dotaţi cu una dintre cele mai precise arme cu lunetă, SSG 3.000 precum şi cu binecunoscutele ţinute de camuflaj. Atribuţiile SIIAS sunt centrate pe rezolvarea situaţiilor de criză, ce necesită intervenţia prin metode şi procedee specifice pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculoşi sau înarmaţi cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite sau sechestrate. Proba de maturitate şi recunoaştere profesională a SIIAS a fost trecută cu succes în aprilie 2007, când i s-a consacrat vocaţia europeană prin includerea ei în grupul de elită al unităţilor speciale de intervenţie ale poliţiilor statelor membre ale Uniunii Europene – Grupul „ATLAS”. Urmează trei autolaboratoare criminalistice, destinate cercetării la faţa locului. Autolaboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnică foto-video digitală, truse specializate şi echipamente criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme şi mijloace materiale de probă existente în câmpul infracţional. Activitatea pe linie criminalistică desfăşurată de către Poliţia Română se realizează conform standardelor internaţionale, fiind apreciată şi recunoscută pe plan european pentru rezultatele obţinute pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere şi identificarea autorilor de infracţiuni, precum şi pentru implementarea instrumentelor Prum şi Schengen. Dotările Poliţiei Române permit desfăşurarea activităţilor criminalistice atât în mediu rural sau urban, în condiţii climaterice diverse, pe timp de zi sau de noapte.Blocul de defilare al Poliţiei Române este încheiat de autospecialele de patrulare Dacia Logan, Sandero, Dokker şi Duster. Aceste autovehicule sunt folosite de Poliţia de Ordine Publică a cărei activitate este destinată menţinerii ordinii şi liniştii publice, prevenirii şi combaterii infracţionalităţii. INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNEJandarmeria Română va defila la paradă cu un modul format din motociclete şi autospeciale, tehnică auto şi de intervenţie, care contribuie substanţial la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate jandarmilor români:Parada tehnicii auto a JANDARMERIEI ROMÂNE este deschisă de motociclete mijloace de transport rapide şi fiabile, cu o mare mobilitate în trafic necesare îndeplinirii misiunilor în timp operativ. Motocicletele sunt folosite în special pe timpul misiunilor de escortă a coloanelor oficiale. Autoturismele (Dacia Logan) sunt folosite pe timpul misiunilor de patrulare, desfăşurate atât independent, cât şi în cooperare cu celelalte structuri ale MAI, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat normal de viaţă al comunităţilor din mediile urbane şi rurale. Autoturismele cu tracţiune integrală (Subaru Forrester) permit deplasarea cu operativitate a efectivelor, atât în zonele urbane, cât şi în teren greu accesibil, asigurând transportul şi protecţia luptătorilor. Autospecialele (Volkswagen transporter) sunt ideale pentru îndeplinirea misiunilor de intervenţie antiteroristă, având deschidere pe ambele părţi pentru angajarea eficientă a obiectivului. Ele sunt prevăzute cu sisteme speciale de suport pentru armament şi pentru alte mijloace de protecţie folosite în acest gen de misiuni. Autospeciala blindată pentru intervenţie SANDCAT este folosită atât în executarea misiunilor antiteroriste, cât şi în cele internaţionale, asigurând un nivel ridicat de protecţie balistică antiglonţ, dar şi împotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate.INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ participă la acest eveniment, cu trei ATV-uri,”, patru autospeciale de patrulare tot–teren “Iveco Massif” destinate intervenţiei în locurile greu accesibile, două autospeciale de supraveghere pe principiul termoviziunii “Landrover Discovery 4”, două ambarcaţiuni de patrulare şi intervenţie, două autospeciale pentru transport câini şi două autospeciale transport efective 8+1 locuri “Volkswagen Transporter Kombi”:ATV-urile facilitează accesul în zonele înguste, greu accesibile de pe frontieră.Autospeciale pentru munca operativă de oraş Volkswagen Passat Variant sunt destinate patrulării şi intervenţiei în zonele de pe frontieră;Autospeciale de patrulare “Iveco Massif” sunt folosite pentru intervenţiile în locurile greu accesibile;Autospeciale de supraveghere pe principiul termoviziunii “Landrover Discovery 4” oferă informaţii video în timp real, atât ziua, cât şi noaptea, inclusiv despre poziţia proprie şi localizarea exactă a elementelor infracţionale; Ambarcatiunea de tip Arvor 215 – de patrulare şi intervenţie este destinată misiunilor de patrulare pe Fluviul Dunărea şi Râul Prut, prevăzută cu echipamente de vedere pe timp de noapte; De pe aceasta navă a salutat invitaţii multipla campioană mondială şi olimpică, deţinătoare a trei medalii olimpice de aur şi trei titluri mondiale la canotaj, poliţista de frontieră Liliana Gafencu. Ambarcatiunea tip Harpoon 550 open care este utilizată pentru misiuni de intervenţie în zone greu accesibile din Delta Dunării şi Râul Prut; Autospeciala pentru transport câini – Mitsubishi l200. Blocul de defilare al tehnicii Poliţiei de frontieră este încheiat de autospeciala transport efective 8+1 locuri “Volkswagen Transporter Kombi”, folosită la transportul poliţiştilor de frontieră. INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ va participa la defilare şi cu un bloc de tehnică auto şi de intervenţie specifică, fiind prezentate unele dintre cele mai performante autospeciale de intervenţie la incendii, salvare de la înălţime, la accidente rutiere, la dezastre şi în alte situaţii care pot afecta viaţa comunităţii şi bunurile materiale ale acesteiaAutospecialele pentru grupa operativă, pe autoşasiu BMW şi DACIA DUSTER. Aceste mijloace de transport sunt destinate acţiunilor grupei operative, asigurând coordonarea forţelor de intervenţieDouă motociclete de intervenţie S.M.U.R.D. Honda Deauville NTV 700 care deservesc zonele aglomerate şi greu accesibile încadrate cu paramedici şi dotate cu defibrilator semiautomat, echipamente de resuscitare, aspirator de secreţii şi butelie de oxigen. Au posibilitatea de monitorizare prin efectuarea ECG, asigurând ajutor medical de urgenţă până la sosirea unui echipaj cu capacitate de transport a victimei. 2 Ambulanţe, astfel:- una tip B2 Citroen Jumper, dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie, folosite pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă şi transportul persoanelor către unităţile spitaliceşti;- una tip C, Volkswagen Crafter, încadrată cu personal specializat şi echipamente medicale performante, ce permite intervenţii specifice cu un grad ridicat de complexitate. La paradă va participa şi o Autospecială pentru descarcerare complexă, pe autoşasiu Opel Movano, utilizată pentru descarcerarea persoanelor, victime ale accidentelor rutiere, şi pentru acordarea primului ajutor medical calificat, precum şi o Autospecială pentru cercetare şi primă evaluare C.B.R.N. pe autoşasiu Mercedes Vario, destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, bacteriologice şi chimice, folosite pentru prelevarea de probe şi prognoze radiologice.Parada continuă cu o Autospecială cu apă şi spumă de medie capacitate Volvo 240 FLL, utilizată pentru stingerea incendiilor izbucnite în locuri greu accesibile sau în zonele urbane aglomerate şi cu trafic intens. Blocul de defilare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă este încheiat de către Autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime de tip Iveco Bronto Skylift, care poate interveni până la înălţimea de 38 metri. Acţiunea platformei de intervenţie la înălţime, susţinută de braţul telescopic este controlată, de un computer, încărcătura maximă fiind de 500 kg. Platforma este echipată cu un tun pentru refularea apei, care este adusă de un sistem mobil de ţevi până la gura de refulare. Această facilitate deosebit de importantă contribuie la operativitatea acţiunilor de intervenţie, fără a mai fi nevoie ca servanţii să realizeze, anevoie şi în condiţii de risc, un dispozitiv alcătuit din furtunuri pentru refularea apei.”DETAŞAMENTUL DE CAVALERIEDefilarea Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei este deja o obişnuinţă a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională. Împreună, jandarmi şi cai, execută misiuni de intervenţie pentru menţinerea şi restabilirea ordinii publice cu ocazia competiţiilor sportive şi cu prilejul manifestărilor ce implică aglomerări mari de persoane.Tradiţia se îmbină cu profesionalismul şi dăruirea ori de cîte ori detaşamentele călare ale Jandarmeriei Române participă la îndeplinirea misiunilor specifice, cunoscut fiind faptul că atât caii, cât şi călăreţii-jandarmi s-au remarcat prin ocuparea poziţiilor fruntaşe la competiţiile sportive de profil.Caii au fost o prezenţă constantă în cadrul structurilor militare, iar bidivii de azi sunt parteneri de efect şi eficienţă ai jandarmilor, de fiecare dată, fiind trataţi cu respect, atât de către militari, cât şi de către cetăţeni.