În ultimele 24 de ore:
482 de acțiuni ale polițiștilor 40 de persoane salvate 116 autori de infracțiuni prinși în flagrant 578 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost oprite din a circula pe drumurile publice |
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
- creșterea gradului de siguranță rutieră;
- acordarea asistenței medicale de urgență;
- supravegherea și controlul frontierei de stat.
Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.523 de evenimente:
- ordine publică: 2.892
- situații de urgență: 1.631
În ultimele 24 de ore au polițiștii au desfășurate 482 de acțiuni, care au vizat asigurarea climatului de siguranță publică și descurajarea tuturor tipurilor de activitatea infracțională. În acest sens, în plus față de activitățile curente, au fost organizate 23 de razii, atât în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale și asigurării siguranței cetățenilor, cât și pentru combaterea criminalității acolo unde existau informații cu privire la încălcarea legii.
De asemenea, polițiștii au participat la 35 de percheziții, au derulat peste 60 de acțiuni circumscrise măsurilor de asigurare a siguranței în școli, precum și 20 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic.
Exemple:
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat razii simultane în Orăștie, Geoagiu și Simeria, care au vizat identificarea persoanelor bănuite de implicare în activități ilegale sau care se sustrag urmăririi penale, prevenirea și combaterea traficului și a consumului de droguri, reducerea riscului rutier și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.760 de lei; au fost verificate peste 75 de persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare, 9 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției, pentru proceduri specifice.
În județul Vâlcea a fost desfășurată o acțiune, de tip ,,Razie”, ce a vizat municipiul Râmnicu Vâlcea, localitățile Băile Olănești, Vlădești, Bujoreni și Păușești-Maglași (cu sprijinul jandarmilor vâlceni). Au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei (43 dintre acestea la regimul rutier). În municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost identificați și conduși pentru verificări la sediul Poliției doi tineri asupra cărora au fost depistate țigarete confecționate artizanal, susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Polițiștii au desfășurat o acțiune similară în municipiul Târgu Mureș (sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Colonel Sabin Motora” Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș). Scopul acesteia a fost prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență stradală, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, prevenirea faptelor în legătură cu traficul și consumul de droguri, dar și depistarea și luarea măsurilor legale față de participanții la trafic care încalcă normele de circulație pe drumurile publice.
În cadrul unei acțiuni similare din localitățile Bocșa și Dognecea (județul Caraș – Severin), polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.450 de lei, iar 12 persoane au fost conduse la sediul Poliție.
Astfel de acțiuni au mai avut loc în Timiș, Mehedinți, Arad.
Ordine și siguranță publică |
- Posibile infracțiuni semnalate: 1.016
- Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 116, care au săvârșit 128 de fapte penale
- Persoane urmărite depistate: 14
- Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 68
Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC |
În ultimele 24 de ore, 35.940 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 31
Câteva exemple:
- Persoane căutate (dispărute): 7
- Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 6
- Obiecte căutate: 3
Siguranță rutieră |
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 578 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
- Conducerea sub influența alcoolului: 44
- Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 9
De asemenea, au fost depistate în trafic 8 persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 347 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 347 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Traficul la frontiere |
3.550 de polițiști de frontieră au acționat cu 890 mijloace de mobilitate, din care 2.117 la supravegherea frontierei și 1.307 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară:
- 97.162 de persoane
- 32.722 de mijloace de transport
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
- 106.532 persoane
- 34.926 mijloace de transport
În urma controalelor efectuate au rezultat:
- cetățeni străini respinși la intrare: 21
- cetățeni respinși la ieșire: 12
Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 1.452.046 lei.
Au fost constatate 67 de infracțiuni, din care 31 la controlul frontierei, 1 la supravegherea frontierei și 35 în zona de frontieră.
S-au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.125 lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Situații de urgență |
- Misiuni de asistență medicală: 1.324
- Misiuni de stingere incendii: 121
- Misiuni de descarcerare: 5
- Persoane salvate: 16
Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
Aviație |
12 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
- misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.,
- misiuni de monitorizare a traficului rutier,
- misiuni de supraveghere a frontierei de stat,
- misiuni de sprijin,
- zboruri de instrucție și de verificare aeronave.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 24 persoane.
Servicii publice pentru cetățeni |
Au fost eliberate 2.892 de permise de conducere și au fost înmatriculate 4.901 de vehicule.
De asemenea, 3.043 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:
– 2.163 la proba teoretică
– 880 la proba practică
În ultimele 24 de ore, au fost eliberate 3.324 de pașapoarte simple electronice, 7 pașapoarte simple temporare și 524 de documente pentru cetățenii străini.
Pentru 138 de persoane a fost suspendat dreptul la liberă circulație ca urmare a comunicărilor instanțelor de judecată. Au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.830 lei.
Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea pentru obținerea permiselor, înmatriculărilor de autovehicule și pentru eliberarea pașapoartelor se poate realiza on-line.
Imigrări |
- Permise de ședere pentru protecția temporară: 179.126, din care 142 în ultimele 24 de ore
- Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 21,3%
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.