Peste 6900 de poliţişti menţin ordinea publică şi siguranţa rutieră în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada 11 – 16 aprilie a.c., peste 6900 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti vor acţiona pentru menţinerea siguranţei şi liniştii publice, cu ocazia desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Sfintele Sărbători de Paşti – Învierea Domnului. În acest context, numărul poliţiştilor a fost suplimentat, cu scopul de a asigura cetăţenilor un climat de linişte şi siguranţă publică în zona adiacentă lăcaşurilor de cult ortodox, a zonelor folosite pentru agrement, în zona staţiilor R.A.T.B. şi de metrou, gări, aerogări, pieţe, târguri, oboare, precum şi pe arterele de ieşire / intrare din / în Municipiul Bucureşti.Astfel, Poliţia Capitalei va acţiona pentru menţinerea ordinii publice în zonele adiacente locurilor de desfăşurare ale manifestărilor religioase, asigurarea accesului auto riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră, fluidizarea traficului rutier în zonele în care s-a identificat în anii precedenţi necesitatea organizării unor măsuri suplimentare pentru siguranţa traficului rutier.Se va urmări cu preponderenţă prevenirea stărilor conflictuale, identificarea persoanelor cu un comportament turbulent, prevenirea furturilor din buzunare, de şi din autovehicule sau a altor acte ce pot aduce atingere bunurilor, integrităţii şi sănătăţii persoanei sau de natură să perturbe desfăşurarea normală a manifestărilor religioase.De asemenea, cu sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se vor monitoriza fluenţa traficului rutier şi dispozitivele de circulaţie, pe principalele artere, în intervalele în care se preconizează un trafic intens.Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă bucureştenilor care vor participa la manifestările religioase, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei face următoarele recomandări cetăţenilor:să nu consume băuturi alcoolice dacă intenţionează să conducă autovehicule;să achiziţioneze produsele specifice acestei perioade numai din locurile special amenajate şi doar de la comercianţii autorizaţi în acest sens;să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi;în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul celei mai apropiate patrule de poliţie, sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112;să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează traficul rutier.Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544.Compartimentul Comunicare Publică – D.G.P.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut