Peste 70 de mandate de percheziție domiciliară, puse în aplicare de polițiști, de la primele ore ale dimineții

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Mureș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în executare 77 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș, Brașov, Covasna, Maramureș, Dâmbovița, Galați, Olt, Bihor și Cluj, într-un dosar penal privind săvârșirea mai multor fapte de evaziune fiscală.
Din cercetările polițiștilor reiese că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe societăți comerciale din județul Mureș ar fi acționat ilegal în vederea eludării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Astfel, agenții economici nu ar fi înregistrat în evidența contabilă totalitatea veniturilor realizate în urma comercializării de legume și fructe și ar fi dispus înregistrarea în actele contabile a unor documente justificative fără conținut economic real.
Perchezițiile urmăresc identificarea actelor sau înscrisurilor în legătură cu trasabilitatea bunurilor de la producător/furnizor la comercianți/intermediari și ulterior la beneficiarii finali, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În cauză vor fi puse în executare mandate de aducere, urmând a reveni cu informații după finalizarea activităților specifice.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.
La activități participă polițiști din cadrul mai multor servicii județene, birouri independente și poliții municipale și orășenești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
De asemenea, perchezițiile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov, Covasna, Maramureș, Dâmbovița, Galați, Olt, Bihor și Cluj.
Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș – Inspector de poliţie Alexandra Luca – 0740276681

Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut