Peste 80 de persoane aflate în pericol iminent din cauza fenomenelor meteo, salvate de angajații MAI, în ultimele 2 luni

82 de persoane au fost salvate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 15 mai – 15 iulie 2023, în timpul intervențiilor pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice care au afectat România.

Astfel, pentru a interveni în sprijinul cetățenilor, la nivel național au fost în serviciul operativ pregătiți zilnic, în medie, aproape 10.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 6.000 de mijloace tehnice. În situațiile de risc care au necesitat intervenție promptă, efectivele s-au deplasat rapid în localitățile afectate. Pe lângă cele 82 de persoane salvate de forțele MAI, 299 de persoane au fost relocate temporar la rude sau în spații puse la dispoziție de autorități. În acest interval, 206 persoane au fost temporar izolate, accesul în zonele unde se aflau realizându-se pietonal sau cu ajutorul autovehiculelor prevăzute cu tracțiune integrală.

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice severe, au fost înregistrate efecte la nivelul a 649 de localități din toate cele 41 județe și la nivelul municipiului București.

Astfel, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 434 de case, 269 de anexe gospodărești, 19 instituții publice și de pe 155 de străzi. De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a peste 750 de copaci, 41 de stâlpi de tensiune și a 47 de acoperișuri de bloc. Au fost avariate 249 autoturisme. Totodată, 48 de drumuri au fost afectate.

La nivelul structurilor pentru intervenție în situații de urgență s-a dispus menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea intervenției în cel mai scurt timp. Totodată, au fost monitorizate, în teren, cursurile de apă vizate de avertizările/atenționările de fenomene hidrologice periculoase.

În toate județele aflate sub avertizare de cod portocaliu și roșu și în municipiul București au fost activate grupele operative, iar unde a fost cazul au fost convocate Comitetele Județene pentru Situații de Urgență.

În acest interval, în contextul avertizărilor hidrometeorologice, au fost emise 630 de mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT la nivelul județelor și al municipiului București, precum și 95 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 27 de județe.

Între acțiunile efectivelor MAI menționăm o intervenție din localitatea Râmeț (Județul Alba), unde un grup de 25 de turiști nu au mai putut înainta din cauza creșterii nivelului unui pârâu, aceștia fiind transportați cu mijloace ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență într-o zonă de unde au putut să se întoarcă acasă în siguranță.

Forțele de intervenția au acționat și pentru salvarea a 11 persoane (un adult și 10 copii) care nu s-au mai putut întoarce la mal cu caiacele de pe lacul Siutghiol (Județul Constanța), din cauza unor rafale de vânt puternic.

De asemenea, mai multe persoane au fost salvate în zona localității arădene Buceava-Șoimuș, 4 dintre acestea dintr-un autoturism surprins de ape, iar alte 4 care se adăpostiseră în podurile a două case.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă populației să trateze cu maximă seriozitate și responsabilitate avertizările emise, precum și indicațiile personalului implicat în gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, recomandăm planificarea traseului care urmează să fie urmat cu autovehiculul în funcție de condițiile meteorologice și evitarea, pe cât posibil, a deplasării în zone pentru care s-au emis avertizări meteorologice sau hidrologice.

Dacă deplasarea este imperios necesară, înainte de a pleca la drum, informați-vă referitor la condițiile meteo și starea drumurilor.

Folosiți corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic (reamintim că legislația rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire în afara localităților și în timpul zilei).

Adaptați permanent viteza la condițiile de drum. Indiferent dacă vă deplasați cu mașina sau pe jos, evitați să vă aventurați pe trasee pe care nu le cunoașteți și nu traversați cursuri de apă chiar dacă par ușor de trecut.

Urmarea unor trasee pietonale pentru agrement presupune și adaptarea ținutei vestimentare la tipul acestora, inclusiv în eventualitatea scăderii temperaturii sau a unor precipitații abundente.

Indiferent de traseul urmat, asigurați-vă că aveți mijloace pentru a solicita ajutorul autorităților dacă siguranța vă este pusă în pericol.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut