Protejarea persoanei şi a patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi a transporturilor, combaterea traficului de droguri şi de fiinţe umane, combaterea infracţionalităţii informatice şi itinerante, precum şi a celei din domeniul mediului de afaceri reprezintă priorităţi ale Poliţiei Române. Sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în toate judeţele ţării au fost organizate numeroase acţiuni cu angrenarea unor importante forţe, în scopul asigurării unei riposte ferme împotriva celor care nesocotesc legea şi pun în pericol siguranţa cetăţenilor. Astfel, în urma activităţilor de patrulare şi investigative desfăşurate în perioada 26 – 30 octombrie, oamenii legii au prins în flagrant peste 800 de suspecţi de comiterea unor infracţiuni. Câteva exemple sunt relevante… DOI DISTRIBUITORI DE DROGURI, PRINŞI ÎN FLAGRANT La data de 24 octombrie a.c., poliţiştii l-au prins în flagrant, în Municipiul Braşov, pe R. I. B., de 24 de ani, din Brăila, în timp ce vindea 50 de grame de rezină de cannabis. În urma controlului autoturismului suspectului s-au mai găsit aproximativ 35 de grame din acelaşi drog. Extinzând cercetările, oamenii legii au stabilit că R.I.B. procurase 100 de grame de rezină de cannabis de la un bărbat din Brăila. Pornind de la aceste date, la 25 octombrie a.c., poliţiştii braşoveni au mers în Brăila, unde, în colaborare cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, l-au prins în flagrant pe B. I. M., de 22 de ani, din localitate, în timp ce vindea aproximativ 800 de grame de rezină de cannabis. Tânărul procurase iniţial un kilogram de astfel de drog din Spania. Restul de rezină de cannabis, respectiv 100 de grame, i-a fost vândut lui R.I.B., iar alte 100 de grame au fost vândute unor consumatori. Faţă de R. I. B., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc, acesta fiind cercetat în stare de libertate, iar B. I. M. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi cu privire la alţi membri ai grupării, consumatori de droguri şi mici dealeri. FALSIFICATORI DE CARDURI, PRINŞI LA BANCOMAT În noaptea de 26/27 octombrie a.c., în jurul orei 02.40, a fost depistat, la un ATM din Craiova, M. ŞTEFĂNIŢĂ, de 22 de ani, din Craiova, în timp ce efectua retrageri frauduloase de numerar cu carduri contrafăcute. În urma percheziţiei corporale, asupra acestuia au fost găsite suma de 2.000 lei, patru carduri bancare falsificate şi o chitanţă emisă de ATM-ul respectiv. Concomitent a fost reţinut conducătorul unui autoturism care se afla în zona A.T.M-ului (V. EMIL, de 21 de ani, din Craiova). În urma percheziţiei maşinii, au fost identificate şi ridicate şase carduri bancare contrafăcute şi suma de 9.600 lei, despre care s-a stabilit că provine din retrageri frauduloase de la ATM. Cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, împotriva acestora fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. În aceeaşi zi, cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, punere în circulaţie de mijloace de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.PRINŞI ÎN FLAGRANT FURÂND CINCI TONE DE CĂRBUNE Marţi, 27 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului minier vâlcean Berbeşti au organizat o acţiune în domeniul sustragerilor de cărbune, în timpul căreia, în zona staţiei CFR din localitate, au fost depistaţi, în flagrant, GHEORGHE T., de 36 ani şi MARIAN S., de 23 ani, ambii din localitate, care furau lignit din vagoanele staţionate. Oamenii legii au ridicat cantitatea de 5 tone de cărbune, care, până la definitivarea cercetărilor, a fost lăsată în custodia Primăriei Oraşului Berbeşti. Faţă de cei doi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea 289/2005, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată.SPĂRGĂTORI DE FIRME, PRINŞI ÎN FLAGRANT În perioada septembrie – octombrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Secţiei 3 Poliţie Bucureşti au documentat activitatea unei grupări infracţionale ai cărei membri erau suspectaţi că au spart mai multe sedii ale unor societăţi comerciale. Reţeaua, formată din patru membri cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani, acţiona pe raza de competenţă a Secţiei 3 Poliţie şi a secţiilor limitrofe. În urma cercetărilor, în noaptea de 27 spre 28 octombrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit prinderea în flagrant a celor în cauză, imediat după ce au pătruns în sediul unui cabinet de avocatură, situat în sectorul 1 din Capitală. Suspecţii au smuls grilajul şi au forţat ferestrele cabinetului, cu intenţia de a sustrage aparatură electronică din interior. Poliţiştii au percheziţionat autoturismul cu care s-au deplasat cei în cauză şi au găsit mai multe instrumente de spargere. Investigaţiile au relevat faptul că cei patru sunt principalii suspecţi în alte şase cazuri de spargere, comise în Municipiul Bucureşti, în perioada 30 septembrie – 27 octombrie a.c. Ei au fost reţinuţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepesită de articolele 208 şi 209 din Codul penal.PRINŞI ÎN FLAGRANT, LA FURAT DIN AUTOTURISME Acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din autovehicule, poliţiştii au depistat în dimineaţa zilei de 29 octombrie a.c., pe Drumul Naţional 1, în Oraşul Otopeni, Judeţul Ilfov, şase bărbaţi care prin înţeparea anvelopei unei maşini au încercat să sustragă bunuri din aceasta. Modul de operare, aplicat şi cu alte prilejuri, era unul ingenios: profitând de reducerea vitezei de deplasare a autoturismelor atunci când trebuia să cedeze trecerea, suspecţii le blocau în trafic, înţepau unul dintre cauciucuri, iar când şoferul oprea pentru remedierea avariei, sustrăgeau din maşină bani, telefoane mobile, bijuterii sau alte obiecte de valoare. Cercetările efectuate de poliţişti au scos la iveală faptul că în perioada iulie – octombrie 2009 suspecţii au reuşit prin acest mod de operare să sustragă din cinci autoturisme bunuri a căror valoare depăşeşte 20.000 lei. Aceştia au acţionat în special pe raza de competenţă a poliţiştilor ilfroveni, în zona oraşului Pantelimon, Pădurea Pustnicu, Şoseaua de Centură, Drumul Naţional 1, dar şi prin alte judeţe din ţară. Cei şase suspecţi, Aurel Z., de 35 de ani, Florin P., de 23 de ani, Florin L., de 26 de ani, Vasile F., de 24 de ani, toţi din comuna Găneasa, judeţul Ilfov, Constantin N., de 21 de ani din Comuna Dobroieşti, judeţul Argeş şi Constantin N., de 21 de ani, din comuna Tutova, judeţul Vaslui, au fost reţinuţi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi Judecătoriei Buftea, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi Serviciul de Investigaţii Criminale Ilfov, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE