Peste 85 tone de porumb boabe, fără documente legale, confiscate

Poliţiştii timişeni au depistat în trafic trei autocamioane încărcate cu 87.560 de kg porumb boabe, fără documentele legale de provenienţă.Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, în cooperare cu poliţişti rutieri, comisari ai Gărzii Financiare Timiş şi lucrători din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, beneficiind de sprijinul D.G.I.P.I., la data de 16 martie a.c. au organizat o acţiune pentru verificarea legalităţii deţinerii, transportului şi comercializării cerealelor.Astfel, pe raza localităţii Deta, judeţul Timiş, oamenii legii au identificat în trafic trei autocamioane aparţinând unor societăţi comerciale din judeţul Teleorman, care transportau 87.560 de kg porumb boabe, în valoare de aproximativ 87.560 de lei, fără documente legale de provenienţă pentru marfa transportată.În consecinţă, comisarii Gărzii Financiare, în conformitate cu prevederile art. 14, lit. e din O.U.G 12/2006, au procedat la sancţionarea fiecăruia cu amendă în valoare de 5.000 de lei şi confiscarea mărfii. Totodată, una dintre societăţi a fost sancţionată contravenţional cu 60.000 de lei de către lucrătorii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pentru efectuarea de transporturi rutiere cu depăşirea maselor maxime admise.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut