Peste o tonă de articole pirotehnice, ridicate de polițiști

În urma a trei percheziții efectuate de polițiștii din Giurgiu la locuințele unor bărbați, au fost ridicate peste o tonă de articole pirotehnice deținute fără drept. La data de 29 decembrie a.c. polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au efectuat 3 percheziții, pe raza localității Joița, la locuințele a trei bărbați bănuiți de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În urma activităților desfășurate, au fost descoperite 2 spații de depozitare de unde au fost ridicate pentru cercetări aproximativ 1.100 de kilograme de articole pirotehnice, din 22 de sortimente, deținute cu încălcarea prevederilor legale. Printre obiectele pirotehnice descoperite se numără petarde cu 3 focuri, pocnitori de avertizare (foarte puternice, din categoria a 3-a), baterii de artificii cu 18, 19, 25 și 49 de focuri. De asemenea, polițiștii au ridicat 1.300 lei, bani susceptibili a proveni din comercializarea de materiale pirotehnice, precum și înscrisuri probatorii privitoare la activitatea infracţională.Polițiștii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut