Poliţiştii de frontieră aradeni au descoperit, la intrarea în ţară, în trenul Rapid Dacia, un numar de 542 de fire de plante suspecte a fi canabis.În data de 25.04.2009, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici – jud Arad, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra trenului rapid Dacia, ce circula pe relaţia Viena – Bucureşti.Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un compartiment, trei genţi abandonate, în interiorul cărora se aflau un numar de 542 fire de plante (răsaduri) care prezentau caracteristicile canabisului.În acelaşi compartiment mai călătorea şi un cetatean maghiar, Sandor S., în vârstă de 64 de ani, care a declarat că nu ştie ale cui sunt genţile. Cetaţeanul maghiar a fost coborât din mijlocul de transport pentru audieri, iar plantele au fost ridicate în vederea trimiterii spre expertizare de specialitate. Cercetarile sunt continuate de poliţiştii de frontieră în vederea depistării persoanelor implicate, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roServiciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră