Plasator de bani falşi, prins în flagrant

Un bucureştean de 37 de ani, suspectat de plasare de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 USD şi 100 Euro pe raza Capitalei, a fost prins în flagrant şi reţinut de poliţişti din cadrul B.C.C.O. Bucureşti. Până în prezent, au fost retrase din circulaţie 21 de bancnote de USD şi Euro.În urma investigaţiilor desfăşurate în perioada februarie-iunie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi cu sprijinul de specialitatea al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reuşit identificarea şi prinderea în flagrant a unei persoane care punea în circulaţie, pe raza Municipiului Bucureşti, bancnote contrafăcute de 100 USD şi 100 Euro. Astfel, a fost identificat L.V., de 37 de ani, din Bucureşti. Cercetările au scos la iveală faptul că, în vara anului 2010, suspectul i-a remis unui tânăr o bancnotă din cupiura de 100 USD, contrafăcută. De asemenea, L.V. intenţiona să găsească alţi „clienţi”, cărora să le vândă bancnote contrafăcute, din cupiura de 100 Euro.La data de 27 iunie a.c., în jurul orei, 13.00 a avut loc prinderea în flagrant a suspectului, în timp ce plasa 2.000 de Euro contrafăcuţi din cupiura de 100. Până în prezent au fost retrase din circulaţie 21 de bancnote de USD şi Euro.L.V. a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 28 iunie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.Cercetările sunt continuate de poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut